Nu este secret că în luna iulie toți absolvenții de top din Republica Moldova au avut șansa inedită de a vizita și explora interiorul președenției după ce li s-a înmânat diploma. Aceștia au avut ocazia să vadă o bibliotecă fabuloasă din interior, unde se păstrează totate cadourile acordate Republicii Moldova. Arhitectura podului crează iluzia de înălțare și lumină de zi.
In satul Bardar s-a deschis o atracție turistică deosebită, și anume o fermă de nuferi. Plutitorii cresc într-un iaz improvizat iar oamenii vin zilnic să cumpere câte o floare sau să-l privească pe stăpân culegându-le. Dupa spusele tânărului florist, nuferii vor crește veșnic în fiecare vară, fiind rezistenți la iernile dure. Dacă vreți să zăriți un peisaj floral deosebit de estetic, veniți dimineață până la orele 12, când nuferii sunt deschiși.
Luxosul conac este achiziționat de catre demnitarul Manuc-Emanuel Mirzoan in anul 1816 cu 300 mii de lei in aur.A indurat incercari groaznice ale timpului- cutremure, bombardamente, incendii. In anul 2012, se afla intr-o stare deplorabila. Datorita grantului acordat de Uniunea Europeana in 2014, castelul a fost restaurat. Totuși, nu fiecare cunoaște despre existența acestui monument istoric . Cine nu a mai fost la Hincești e indemnat sa vina, caci ghizii abia așteapta sa va cufunde in detalii despre istoria admirabilului loc.